SITUAȚIA SALARIILOR LA 01.09.2025
INFORMAȚII CU PRIVIRE LA ACCESUL ÎN UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT
Accesul persoanelor străine
Accesul în unitatea de învățământal persoanelor străine se face prin intrarea principală stabilită și este permisădupă verificarea identității acestora de către personalul de pază.
Persoanele străine vor fi înregistrate la punctul de control de personalul de pază într-un registru special în care se va nota:
– Nume;
– Prenume;
– Seria și numărul actului de identitate;
– Scopul/motivul vizitei;
– Ora intrării/părăsirii incintei;
– Compartimentul/persoana la care dorește să meargă.
Toate persoanele care pătrund în unitatea de învățământ vor purta obligatoriu mască.
Nerespectarea prezentei proceduri poate conduce la evacuarea din perimetrul unității de învățământ a persoanei respective, de către organele abilitateși/sau la interzicerea accesului acesteia în incinta unității de învățământ.
Accesul părinților/reprezentanților legali
Accesul părinților/reprezentanților legali în incinta Şcolii Gimnaziale Nr.2 Videleeste permis în următoarele cazuri:
– la solicitarea profesorilor/diriginților/conducerii unității de învățământ;
– la ședintele/consultațiile/lectoratele cupărinții organizate de personalul didactic în incinta unității de învățământ;
– pentru rezolvarea unor probleme referitoare la acte/documente de studii sau alte situații care implicărelațiadirectă a părinților/reprezentanților legali cu personalul secretariatului unității de învățământ, al cabinetului medical sau cuprofesorul diriginte/profesorii/conducerea unității de învățământ;
– întâlnirile solicitate de părinții/reprezentanții legali, programate de comun acord cu profesorul diriginte/profesorii/conducerea unității de învățământ;
– depunerea unei cereri/alt document la secretariatul unităţii de învăţământ.
Va fi asigurată comunicarea cu elevii și cu familiile acestora în vederea respectării intervalelor de sosire, cu scopul de a evita aglomerarea la intrare;
Accesul oricăror persoane străine (părinți, alți însoțitori etc.) este interzis în afara cazurilor excepționale, unde este necesară aprobarea conducerii unității de învățământ.
Comunicarea cu şcoala se va realiza mai mult telefonic (telefon 0347414161) sau prin e-mail (scoala3thebest@yahoo.com)
Părinții/reprezentanți legali vor aștepta ieșirea copiilor de la cursuri la poartă în afara şcolii.
În situația în care persoanele străine pătrund în unitatea de învățământ fără a se legitima și a fi înregistrate în registrul intrări-ieșiri de la poartă, Directorul/profesorul de serviciu/ personalul de pază vor solicita intervenția poliției și aplicarea prevederilor legale privind interzicerea accesului persoanelor străine în instituțiile publice.
DIRECTOR, Prof. Iorga Marinela Monica
PROGRAM TICHETE SOCIALE
2025-2026
OUG 83/2023
Părinții copiilor elevilor defavorizați care au venituri reduse și se încadrează în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023 trebuie să depună la secretariatul școlii o cerere pentru a primi cardurile educaționale în valoare de 500 de lei, până în data de 2 octombrie 2025.
Informații și model de cerere găsiți în documentele atașate.
Informații privind acordarea tichetelor sociale
Cerere acordare tichete sociale
Anunț concurs pentru post contractual conform H.G. 1336/2022
ERATĂ CALENDAR CONCURS ÎNGRIJITOR
Întrucât au fost identificate unele erori în alcătuirea calendarului concursului, acesta a fost revizuit n conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Calendarul revizuit poate fi consultat accesând link-ul atașat.
Erata calendar concurs ingijitor
Director,
Prof. Monica Iorga
Școala Gimnazială Nr.2 cu sediul în Videle, str. Parcului nr. 21, județul Teleorman, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022:
- Nivelul postului: execuţie
- Denumirea postului: Îngrijitor I M , post vacant, pe perioadă nedeterminată.
- Numărul de posturi: 1post, 1 normă.
Informații cu privire la organizarea și desfășurarea concursului, găsiți în documentul atașat.
ANUNT – ingrijitor ANUNT INGRIJITOR
Anunț concurs pentru post contractual conform H.G. 1336/2022
Școala Gimnazială Nr.2 cu sediul în Videle, str. Parcului nr. 21, județul Teleorman, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022:
- Nivelul postului: execuţie
- Denumirea postului: Mediator școlar, vacant, post vacant, pe perioadă nedeterminată.
- Numărul de posturi: 1 post 0,5 normă.
Informații cu privire la organizarea și desfășurarea concursului, găsiți în documentul atașat.
PROGRAM TICHETE SOCIALE
2024-2025
OUG 83/2023
Părinții copiilor elevilor defavorizați care au venituri reduse și se încadrează în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023 trebuie să depună la secretariatul școlii o cerere pentru a primi cardurile educaționale în valoare de 500 de lei, până în data de 3 octombrie.
Informații și model de cerere găsiți în documentele atașate.
Condiții specifice ocupare posturi în cadrul etapelor mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2024 -2025
Rezultate finale concurs ocupare post vacant secretar-S- Deb.
Rezultate proba interviu concurs ocupare post vacant secretar.
Rezultate proba practică concurs ocupare post vacant secretar.
Rezultate proba scrisă concurs ocupare post vacant secretar D.
Rezultate selecție dosare conscurs post vacant secretar D.
PV afisare rezultate selectie dosare post secretar debutant (1)
Anunț organizare concurs ocupare post vacant secretar
Școala Gimnazială nr. 2 Videle anunță scoaterea la concurs a unui post vacant de secretar S- Debutant.
Informații despre organizarea concursului găsiți in atașament.
Anunt concurs ocupare post vacant secretar
Anunt organizare concurs post vacant operator baza date
Scoala Gimnaziala nr. 2 Videle anunta scoaterea la concurs a unui post vacant de operator baza . Informatii despre organizarea concursului gasiti in atasament.
Anunt organizare concurs operator baza date
Anunt organizare concurs post vacant muncitor/ ingrijitor
Scoala Gimnaziala nr. 2 Videle anunta scoaterea la concurs a unui post vacant de ingrijitor. Informatii despre organizarea concursului gasiti in atasament.
Anunt organizare concurs post vacant muncitor
Anunt scoatere la concurs post vacant sofer
SALARII PERSONAL LA DATA DE 30.09.2018
CONCURS OCUPARE POST VACANT SOFER
Scoala Gimnaziala nr. 2 Videle, cu sediul in str. Parcului, nr. 21, anunta scoaterea la concurs a postului de sofer microbuz scolar.
Informatii suplimentare privind organizarea concursului gasiti in atasament.